Criza medicamentelor pentru bolnavii de cancer, o altă consecinţă a “reformei” pedeliste

Feb 25, 2012 by

Zilele acestea i-am tot ascultat pe reprezentanţii Guvernului disculpându-se în cazul crizei medicamentelor pentru bolnavii de cancer. Ba că a fost un accident, ba că ei nu sunt vinovaţi cu nimic….

Numai minciuni! Guvernarea pedelistă a desfiinţat Agenţia Naţională de Programe, cea care avea competenţa elaborării şi derulării programelor naţionale de sănătate, inclusiv a celor de cancer. În consecinţă, managementul acestor programe a devenit amatorist, după ureche, iar rezultatele se văd. Din păcate, însă, le simt oamenii şi nu autorităţile.

Chiar la începutul acestei săptămâni a avut loc la Senat şedinţa Comisiei de Sănătate, unde reprezentanţii puterii, doar ei, au votat pentru schimbarea formulei de calcul a taxei de clawback, în fapt mărirea ei, aceasta după ce s-a văzut că introducerea acestei taxe a generat exporturi paralele sau renunţarea la importarea anumitor tipuri de medicamente. Adevărul este că, sub diverse pretexte, guvernarea actuală a dorit să nu mai dea bani pe medicamente şi să oblige importatorii şi producătorii să le plătească în locul guvernului, pe lângă faptul că decontarea medicamentelor de la 30-90 de zile, cât se realiza în guvernarea liberală, a ajuns acum la un an de zile. Este evident că distribuitorii au fost demotivaţi şi nu doresc să suporte aberaţiile guvernamentale.

Trăgând linie, după trei ani de zile, vedem că, sub denumirea pompoasă de “reformă a sistemului sanitar”, Guvernarea PD-UNPR-UDMR-Minorităţi a introdus haos în sistem, iar singurii care suferă sunt pacienţii nevinovaţi. Singura soluţie pe care o are executivul este să aplice imediat prevederile legii 95/2006 privind reforma în sănătate, să asigure management profesionist al programelor, să anuleze legislaţia care a provocat dispariţia medicamentelor de pe piaţă, să asigure fondurile necesare pentru plata medicamentelor şi să îl destituie imediat pe preşedintele CNAS.

Diana Tuşa este deputat în Parlamentul României. Este membră în Comisia pentru sănătate şi familie. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Titu Maiorescu. Scrie pe blogul dianatusa.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>